înapoi

Simularea Ţesutului

30 septembrie, 2008 ,

Ei, iată că sunt finisate cele trei mişcări ale personajului 3-dimensional, dar, totuşi, iarăşi ceva nu-i ajunge... Îi lipseşte un vântuleţ uşor de vară, care să sufle draperiile trăsurei noastre. Iar, îmbrăcămintea eroului nostru repetă de prea multe ori mişcările lui, redând un sentiment artificial, nereal precum: „a doua piele”. Lanterna de pe trăsură e parcă sudată „pe veci”, decât suspendată…

 

 

Chiar, dacă este o lume desenată, ireală, totuşi, este intruchiparea realităţii noastre, unde se cunoaşte foarte bine că legile fizicii nu au fost abrogate ( suprimate) de către nimeni până acum. Deci, viaţă personajului i-am redat, acum trebuie să redăm viaţă mediului ambiant, în care trăieşte eroul nostru. Următoarea etapă de animaţie – adăugarea mişcărilor secundare.
Vom începe cred, de la cel mai simplu element – lanterna, suspendată în faţa trăsurii. Dacă e să analizăm, păi, problema constă într-aceea că, lanterna este ataşată de trăsură într-un singur punct. La fiecare mişcare a trăsurii, lanterna la fel se va mişca, încercând să revină în acelaşi timp la poziţia iniţială. Pentru a crea acest efect, e suficient să utilizăm “hair system” ( “sistemul de păr”, oricât da straniu n-ar suna). Dar, de ce nu? În principiu, regimul de lucru cu părul este acelaşi: putem să-l alipim oriunde ne dorim, putem să-i uniformizăm şi asprimea lui, putem să-i ataşăm şi gravitaţie, pentru a simula existenţa acestui “obiect”. Stabilind exact aşa cum trebuie „hair system-ul”, acest proces este suficient pentru a-l obliga să gestioneze cu “oasele”, de care este suspendată lanterna noastră. Voila! Fără instalaţii suplimentare de chei şi toate celelalte, imaginea capătă o cu totul altă alură: lanterna ataşată în faţa trăsurii se leagănă, iar animatorul poate liniştit să fumeze la balcon :))          

                                        
 
Iar, acum este momentul potrivit pentru o activitate mult mai dificilă – simularea ţesutului. Aici este vorba şi de vestimentaţia eroilor şi de materialul de pe trăsură şi draperiile, covorul şi toate celelalte elemente suspendate pe ici pe colo. Dificultatea constă într-aceea că, toate aceste elemente trebuie să arate adecvat, să interacţioneze unul cu altul, evitând în acelaşi timp “prăbuşirea” obiectelor unul peste altul, e necesar să se ţină cont de fiecare dinte ele. În legătură cu aceasta, “ţesătura” noastră multiplicată trebuie să arate reală: crearea încreţiturilor, reacţionarea firească la vânt, întinderea şi comprimarea, iar în acest sens este obligatoriu să se ia în considerare capacitatea calculatoarelor (“Tencuiala” – este o operaţie dificilă, care poate să ia foooarte mult timp). Prin urmare, aproape intotdeauna acest lucru înseamnă depunerea “eforturilor diplomatice” în căutarea unui compromis dintre viteză şi calitatea de simulare.  

Mai întâi de toate se distinge care obiect este “ţesut” şi care – nu. Mai apoi, deasupra acestui ţesut se desenează cu ajutorul unei periuţe, părţile, care vor fi mai mult sau mai puţin deformate; se stabileşte, care forţe (vântul, legile gravitaţiei ş.a.) şi, cum vor reacţiona ele la tot ce se întâmplă. Pentru aceasta etapa se cere 90% din lucru, trebuie de specificat forţa greutăţii, influenţa vântului, acolo unde este necesar, flexibilitatea ţesutului, deoarece într-un tricou pot fi mai multe operaţii. Toate aceste eforturi se fac pentru mărirea vitezei, de ce, de exemplu, în locurile, unde, aproape întotdeauna ţesutul este întins sau nu este foarte bine vizibil, dacă e să luăm dinamica, ea poate fi simplu dezactivată şi în acelaşi timp nu se pierde din calitate?: ))

 
Deseori, se stabilesc diferite tipuri de referinţe sau constrângeri: acesta este un fel de protector, codul PIN, pe care putem ataşa ţesutul nostru la orice suprafaţă.
După multe ore de chin cu aceste setări obţinem rezultatul, care-i mulţumeşte pe toţi. Dar, chiar şi în aceasă etapă nu este posibil să evităm toate neajunsurile. Trebuie să le rezolvăm manual, utilizînd instrumentele 3D pachet. Si, după toate acestea putem sa exclamăm: URA! Totul este finisat, aşteptăm de la animator un nou “episod”.

 

 

34 comentarii
у смерти костяжки под одеждой ::))
yj-47
709 zile în urmă
офигительно
chuma
709 zile în urmă
nice
sergiu
709 zile în urmă
tot merge spre bine........((:
dDsHka
709 zile în urmă
Ткань у вас получается какая-то тяжёлая, вроде как мокрая.
Евгений
709 zile în urmă
Tot mai reale si mai reale pare aceste personaje pe zi ce trece... arata bine !
Dracuta
709 zile în urmă
prikolina
Ballack
708 zile în urmă
Смерть в шелковой ткани, странно как-то =)
Serj
707 zile în urmă
Frumos...Mult succes!!!
Saruman
707 zile în urmă
hey guys love the info but can't seem to get the clip to play on my computer. This is strange because the earlier clips would play but not the last couple. Did you change the format or the player?? Keep up the hard work. Damian DamianDW@aol.com
Damian
707 zile în urmă
I have a question: When you start to create such a project, the budget of the film is set from the start, I mean in the planning stage, right? Certainly, you are spending and on the way ...
Smarandela
706 zile în urmă
то что такое симуляция ткани уже из названия понятно. а где виде урок как ее делать? или вы тут собираететсь только хвастаться что вот "мы умеем" . Если небудет тутариолов - то кто же тогда научится всему этому?
Женька
706 zile în urmă
mai da voi chiar sunteti talentati....as vrea si eu sa pot desena in photoshop si lucra in 3dmax asa bine...daca nu e secret de unde sau din ce surse ati invatat toate chestiile astea?
Radu
706 zile în urmă
Щикарно ^_^
Ali
704 zile în urmă
Слишком реально )) смотрится ткань
Ven
704 zile în urmă
super imi place cum merge treaba, dar totusi prima senzatie care o am dupa ce ma uit la hainele tiganului este : ca materialul din care sunt confectionate ele seamana cu cauciucul
valeriu
704 zile în urmă
"или вы тут собираететсь только хвастаться что вот "мы умеем" . Если небудет тутариолов - то кто же тогда научится всему этому?" жЕНЬКА туториалы для избранныхю Видишь, даже в какой программе это делается большааая тайна. Вообще все находится на торрентсах. Для начала выбери "платформу"-max, maya, cinema, blender и тд- затем вперед. Афторам энтузиазма. Пару замечаний- телега неправдоподобно подскакивает, а у смерти зад сильно низкий. А в остальном-аплодисменты!
VAL
703 zile în urmă
Да, ткань тяжеловата на последнем ролике, по структуре движения я бы сказал, что это кольчуга.
Димулька
700 zile în urmă
а скажите ,пожалуста, при помощи чего в делаете ткань? nCloth, или Syflex ?
максим
699 zile în urmă
Si iarasi Brovo cu litera mare caci o meritati. Cindva am intrebat daca e posibil careva ajutor din partea voastra si mi-ati raspuns ca oricind. Uite ca am si eu prima intrebare. Mi-a placut f mult cum ati lucrat cu hainele (clothes). Intrebare e in ce programa ati facut-o, e 3d max sau Maya? Si ce mi-ati propune pentru a invata putin din aceasta tehnologie. Imi trebuie deoarece si eu termin cu unul din personajele, trec la Zbrush si dupa care imi tre sa-l "imbrac". Uite aici am confuzii in privinta la ce programa sa folosesc pentru aceasta. Va multumesc f mult.
Denis
696 zile în urmă
в 3дс максе нельзя регулировать жёсткость отдельных частей ткани.. только если увеличить сетку в той области :( переходить на майю?
ink
696 zile în urmă
А классно! Трудно, наверное, было создавать это... Будет крутой мультик!))) :) :) :)
ТиШкА
691 zile în urmă
mai aveti mult de lucrat... mai ales la calitate... sper sa faceti sa para mult mai real... apropo de golf...E SUPER IDEA!!!!! bravo...;)
Alina
690 zile în urmă
ни уроков боле мение какихто ни чего только показываете эапы что сделано... лично я за вас рад... но вот я тоже хочу сделать мульт кароткометражку.. думал тут знания подщерпнуть... но оказываеться я был не прав... придёться во всём самому разбираться. Успехов!
Dmitriy
688 zile în urmă
У смерти ткань надо было зделать чуть по жёстче
VITOK
681 zile în urmă
1 2
Adaugă comentariu
 
 
 
 

Ţiganul –

un desen animate 3D despre o istorie veselă din viaţa ţiganilor şi legile vieţii de zi cu zi. Noi am dorit sa arătam, cum se produce un desen animat 3D de la A la Z.
La fel puteţi participa şi apărea în titrele desenului animat.

Investitorilor

Daca sunteti interesati sa deveniti investitor in proiectul "Tiganul", expediati propunerele la adresa investor@simpals.md

arhiva bloguluiRSSSSSSS

etapele

Acum lucrăm asupra scenariului

Ce-i asta?

Asta-i colibă