înapoi
O felicitare pentru dvs.- semnaţi!
28 ianuarie, 2009 Dmitrii Voloşin, regizor şi producător
La început am hotărit să procedăm ca toată societatea progresivă din internet. Anume - să furăm din internet o felicitare, să scriem „Vă felicităm pe toţi cu Anul Nou” şi să consideram că totul este în regulă.
Apoi au apărut pretenţii la text A fost propus „Cu Anul Boului” „Cu Anul 2009” „Sănatate la toată lumea” „Dima, trage o fuga după vodcă, şampanie şi salată” „Vă rugăm frumos să nu ne stingeţi gazul”
Apoi au apărut pretenţii la felicitare însăşi.
Necatînd la strigătele de protest a pictorilor,s-a hotărit să-l desenam pe Gojo cu pomul de Crăciun, Moş Craciun şi Alba ca Zăpada.
După aceea, ne-am adus aminte că totuşi avem un proect animat şi sub văietele animatorilor şi pictorilor am luat decizia să desenăm o felicitare cu elemente de animaţie.
După aceea, ca să nu se supere 3D designerii am hotărit să desenăm o felicitare în 3D. Chefuim din plin! Şi ca să nu ne dam în detalii, o facem cu muzica formaţiei Zdob şi Zdub şi vocalul lui Roman Iagupov. Cartea de felicitare era aproape gata dar subtil au venit sărbătorile.Noi avem o tradiţie - în fiecare an, pe data de 31 decembrie, noi cu prietenii incepem să nu mai ţinem minte nimic pînă la sfirşitul sărbatorilor.
Şi cînd memoria a început să se reîntoarcă, am hotărît- De ce să fie numai cu Anul Nou? Pentru ce să ne limităm? Vom avea înca multe sărbatori.Deaceea, înnebunind cu totul am inventat o felicitare 3D, în care fiecare are posibilitatea să felicite pe cine vrea cu orice ocazie.Sau poate să nu felicite dar să informeze de ceva.
De exemplu:
(exemple de carţi de felicitare) Desenul animate înca v-a fi! Draga mea, voi fi tîrziu. Am cunoscut-o pe mama ta. Voi fi ocupat de 14 februarie. Alex, hai la o bere. Sărbatoarea v-a fi! Ţinetivă! Mişto!
Pe această adresa puteţi incerca.
Aici puteti descarca video de cea mai buna calitate.
Înainte prieteni! Felicitaţi şi veţi fi felicitaţi!
Супер) На высочайшем уровне!! Честно!!Это великолепно! Спокойно можно сравнивать вас с Пиксар!!)Желаю удачи!! А когда будет сам мультфильм годов?) Я читал, что в начале этого года..но..может у вас там перенеслось?)
|
|
|
Также не могу не отметить прекрастную озвучку! Особено когда по снегу шёл!!) Браво!!
|
|
|
Ух! Вот это здоровски!!! Прям хочется вернуть новый год вспять и отпраздновать его под вашу открытку!!! Спасибо огромное)))
|
|
|
А.Евсеева 587 zile în urmă
Foarte frumos!
http://ciorici.com
|
|
|
Pavel Ciorici 587 zile în urmă
Напоминает анекдот, про то как смерть к норкаману пришла он говорит что мол только нормальную дурь принесли давай раскурим а ты затра придешь, так три дня с каждым днем наркотики все сильнее. На 4 день смерть приходит и говорит "Есть че? и я завтра приду"
А в целом Респект. Хотел тоже сделать все свой мульт. Но времени не хватает.
Так что я Вам очень завидую что у Вас есть возможность делать что то свое!!! Без пожеланий Заказчика )))
|
|
|
pur si simplu ma umplu de mindrie cu succesele voastre
|
|
|
Bravo! Succes în continuare...aşteptam mulitfilimu :)
|
|
|
Очень красиво :-)
http://tsigan.ru/card.aspx?id=a2a4cab0-9c2c-432e-bd4f-90ee69ef5d50
|
|
|
Ребята, великолепно.Радует, что у нас в стране есть люди, которые могут творить настоящие шедевры.
|
|
|
Здорово! Отличная работа!!!
|
|
|
important sa aducetsi la capat ce ati planuit si sa-l inchegatsi asa k shrek sa stea la patria si sa se uite ku gura kaskata la ceea ce inseamna MADE IN MOLDOVA,
|
|
|
Эффекты на уровне ) круто )
но идея пресновата ) .и ещё .. почему цыган не шубейке или дублёнке ... холодно ведь !
и ещё не понравились глаза у смерти ...
|
|
|
Молодцы! И сайт красиво сделан и мультфильм на уровне. Удачи и держать уровень. Он у вас уже есть!
|
|
|
А мне как рах таки очень понравились глаза у смерти! ОЧень запоминающиеся!! И ещё проклоьно сделанно, когда фейрверк взрывается, там видна "изнанка смерти")
|
|
|
Красиво :) фоны классные, анимация супер! персонажей уже хвалил :) Молодцы!
|
|
|
dedpbIxto 586 zile în urmă
Как бы себе сохранить открыточку на винт?
|
|
|
Согласен хорошо сделали. Тока вот на мой взгляд еще одну линию геометрия прямо у глаз на капюшоне. Там еще глаз один раз через сетку прошел или может показалось, перед падением. (хотя я бы и так не смоделил). можно было бы еще с помощью диоматик немного слов добавить было совсем хорошо.
|
|
|
ммм. еще можно чуть опасити (сранспэренси) глазам смерти добавить ну так чтоб чуть прозрачные были. и можно было источник света поднять =) ну это сугубо моё мнение!
|
|
|
нормально так.
но лучше бы теледу в порядок привели
|
|
|
|
Ţiganul –
un desen animate 3D despre o istorie veselă din viaţa ţiganilor şi legile vieţii de zi cu zi. Noi am dorit sa arătam, cum se produce un desen animat 3D de la A la Z.
Investitorilor
Daca sunteti interesati sa deveniti investitor in proiectul "Tiganul", expediati propunerele la adresa investor@simpals.md
arhiva blogului
etapele
Acum lucrăm asupra scenariului
Ce-i asta?
Asta-i colibă
|