Toate pesonajele cunoscute ne-au promis de la început o muncă simplă cum ar fi: pregătirea lemnului cu ajutorul toporului.
Înainte de începerea muncii nimeni nici nu s-a gândit, că acest personaj poate fi atât de complicat şi munca asupra lui poate lua atât de mult timp.
Ni se părea, ce poate fi atât de dificil? Să desenezi un cal. Cu toţii i-am văzut de foarte multe ori în realitate, nu doar în filmele de desene animate.
Ei şi, până la urmă l-am desenat – s-a primit un cal obişnuit, fără prea mari deosebiri. Dar, noi avem nevoie de un erou specific şi un perasonaj al filmului nostru de desene animate, nu doar un animal drăguţ.
Cel mai important a fost să găsim forma, modelul pentru eroul nostru, ca să-l desenăm exact aşa cum îl vede pictorul şi să nu fie o diferenţă foarte mare de la stilistica filmului.
Buţa al nostru nu trebuie să fie un cal obişnuit ţărănesc, dar un cal, care în acelaşi timp să arate bine, atât pe un câmp de luptă, cât şi în coliba stăpânului său Gojo. Concomitent el trebuie să aibă un caracter irepetabil şi care să-l definească doar pe el. Pentru această etapă au fost special invitaţi pictori- animatori – eceştia sunt pictorii care sunt specializaţi în desenarea animalelor, insă nici lor nu le-au reuşit să-l deseneze pe Buţa, decât doar un cal obişnuit ţărănesc.
După multele şi nereuşitele noastre căutări pentru chipul calului, am înţeles că nu va fi o muncă uşoară. Trebuia să înţelegem în pronfuzime natura şi comportamentul adevăraţilor cai.
Producătorul nu s-a aşteptat mult rugat şi am plecat la ţară, pentru „a comunica pe viu cu aceste animale”.
Uite, acolo am aflat multe despre cai (ei cu adevărat au nechezat şi au râs de noi, exact ca nişte cai), am vorbit cu cei care îi dresează (ei tot au „nechezat”), am călărit (aici, deja am rîs unul de altul).
După această călătorie totul a mers “ca pe unt” – Buţa a reânviet, şi-a recăpătat şarmul şi caracterul de care aveam nevoie.
În fine, urmăriţi şi voi…
Прикольный конь!
Только имя у него странное…
классная коняка.
зубик зачетный
Сердар наконец-то сел на коня…. А мечтал столько… Поздравляю
Очень здоровский конь получился! Живой!
Сердар на коне – почти Буденый. Ну или Чингачгук.
Знатный конь вышел, мне нравится!
только бы он не заговорил…. ))
Буца, я так понимаю, – это отсылка к Буцефалу?
Идиотские кудряшки…
Классно, что выкладываете статьи о ходе проекта. Очень интересно. Сразу бы купил DVD с мультиком, если бы был пред-заказ
1st
Прикольный конь, с аэрографией. Стритрейсерский? Или то он под тимати косит?
прикольный конь я тоже такого хочу
E frumusel acest cal, pe nume Buta, dar, stiti, mi se pare prea cuminte, prea gingas pentru un cal, care ar parea ca trebuie sa fie mai puternic… In fine, e OK ! Bravo!
desi, are mutra de strengar…. cu sarm…
frumos calut
Frumo calul.
As vrea unul real
bravo, sa primit super
Простите, это у Буцы шрамирование?
Отличная работа. Думаю можно будет посмотрейть с детьми.
Parerea mea e ca calul intradevar arata bine, dar aceste spirale desenate pe corpul sau yl fac sa para artificial, fara ele ar arta mai bine
Коня, в отличие от индюка, есть не стали?
Классный сайт, прям то что нужно
желаю успехов с мультфильмом!
а мне, вы знаете, не понравился коняка, че-т в нем не то, не озорной, что ли?…….уж извините за откровенность, но критика – это ведь тоже хорошо!
Прикольный конь получился!
Простоват. Надо бы похитрее.
А Буца – это Буцефал?
Da cind iese filmul?
вау)
http://lashara.ru/
тоже ваше?)
Хорош конь!
Удачи вам ребята в работе!
Слишком гламурный конь получился, имхо.
Такое впечатление что он – по возрасту подросток и при этом… голый.
Может, проблема в цвете шерсти, в мокрой гриве и ненужных завитушках – орнаменте?
100 % CTRL & Paste din animatia occidentala (franceza/americana).
Nimic Valoare adaugata, desi parca cunoaste ceva anatomie pictorul, totusi are si calul nevoie de individualitate mai pronuntata.
Lucreaza-l din interior, nu din exterior. Cosmetica este de prisos.
Cred ca personajele principale trebuie lucrate simultan pentru a capata intregul.
In rest Pictorul este Bravo!
Не могу видео глянуть
С разных прокси, и напрямую, ничего, только боунсит "Идёт загрузка…".
Выложите пожалуйста на "ютубе" О:-)
Конь суперский, и завитушки то что надо!
Нарисовали бы пышную гриву, был бы как из волшебной сказки, и главное что не срисованный ниоткуда, а наш конь!!
Молодцы)
da intr-adevar calul acesta este unul neobisnuit!shi as zice eu ca e un adevarat flacau nu saga!priviti ce picioare,ce tinuta ce corp frumos shi ce coama fluturata in vint!o adevarata capodopera capilara!
mai are cineva de zis ceva ?
Fetisoara calulul e JUST PERFECT caci privin iti dai seama ca e calul unui strengar, in cazul vostru al Tiganului. Imi pare doar ca ar trebui sterse desenele de pe corp. Asta e parerea mea, Dvs oricum hotariti cum e mai bine =))
In general PROIECTUL Dvs e cel mai COOL!!!
BAFTA IN CONTINUARE!!! Pupici
koni glamurnii,i nikakoi on ne moldavskii!zarisovki v korandashe smotreatsea namnogo effektnee! a v zvete polu4ilsea kakoito glamurnii pro-ameriknskii….i eti uzori toliko otvlekajut i ne pridajut individualinosti,eto je ne gonochnaja mashina.a v zelom-udachi vam i uspehov v etom nelehkom dele
…а это конь, тот, кого надо, конь…
cliovii
может действительно убрать завитушесть на теле, и добавить завитушести гриве и хвосту…?
я предлогал симпалсу свой вариант коня…отказались. вот как это было :))))
http://fishki.net/comment.php?id=11537
Отлично нарисовано!!!!!
Конь – это восхитительное, красивое, грациозное, мощное и свободолюбивое животное.Настоящий художник должен уметь рисовать коня, эт знак качества мастерства. А так как сюжет все же мультикационный, сработано на отлицно. Я бы на нем прокатилась:)
МОЛОДЦЫ!
Calul dragut, dar stapinul cum e?
Calului ii lipseste posibil vreun element decorativ – e in firea tziganilor sa-i imbodobeasca. Poate vreo salba hazlie, vreun clopotzel shtirb sau o floare la ureche? Si, apropo, ce e, armasar sau iapa?
со всем уважением…
срочно меняйте конягу)
первый был гораздо лучше по характеру, имхо
первый конь и правда лучше, к тому же аэрография уже лишнее
Da sunt absolut de prisos aceste spirale, nu-l fac deloc special, de parca ar fi in discoteca si s-ar proiecta luminile reflorizante. mie nu-mi place de loc.
на скетчах конь выглядит намного лучше, живее и… озорнее, что ли? а в цвете получили как раз обычное домашнее животное – с чем боролись, на то и напоролись – да ещё зачем-то раскрашенное, как машина. завитушки = лишний визуальный шум, да и гриву бы лучше прибавить. на скетче у него настоящий чуб, а в цвете будто облысела коняга.
Будет хоть какая-то гордость за Молдову!!! Ребятам Респект!!! Молодцы,так ДЕРЖАТЬ !!!
Коня в яблоках нарисуйте))) В прямом и перносном смысле)))
коня в яблоках нарисуйте… В прямом смысле)))
ar fi mai bine daca nu ati copia din "Shrek"
Moldova e mul mai saraca in comparatie cu Hollywood
asa ca la noi caii sunt mult mai SLABI :D:D:D:D:D:D:D
slabanogi:D:D:D…si mai bolnavi:))))))))))))))))))))))…(apropo a fost o idee)
o buba ceva??…??
а где его "причиндалы"?
И все-равно "пахнет", так сказать, Алёшей Поповичем…
Imi place calul.. Este super!!!!1Merita un 10++++++
Прелесть!!! А в каких програмках моделировали? Я изучаю трехмерное моделирование в 3д програмках… Но до таких высот мне еще далеко. А вообще лошадь – фигура очень сложная, по моему результат выше всяких похвал… Скоро увидем этого красавца на большом экране!
Крутой жеребчик
Какие отвратительные узоры на коже у коня
Напоминают шрамы или татуировки.
а че это за панты с ручкой были ?:))
pai de ce nu faceti recunoscute aceste desene si in ROMANIA?????? :):):):
A-R FI BINE SA GASITI UN NUME MAI REPREZENTATIV AL SITEULUI SA POATA FI GASIT MAI USOR DE ROMANI= VLACHI=AROMANI=MOLDOVANI DE DINCOLO DE PRUT SAU CUM VRETI VOI!!
SUNT FERICIT CA MAI SUNT ROMANI CARE SE IMPLICA PENTRU PASTRAREA SPIRITULUI ROMANESC PE PAMANTURILE BASARABENE !:):):):)
patrinjan_rares@yahoo.co.uk
il imbracam in pijamita si in sosete albe
saracul gojo,nici nu a avut timp sa se fereasca de kokita lui Traian-adica calul de mai sus
afigens’ko:))
afigens’ko:))
really ggggggggggggooooooooooooooooooooooooooooooooooooooddddddddddddddd drwing
super tare!!!
super tare!!!
Imi place foarte mult calul,mias dori si eu sa am un cal ca el.
E extra super!!!Astept cu nerabdare sa-l privesc!!!
Несмешной конь…
ce cal frumos,cretii astia nu se lipesc….am eu un cal negru…. cu coama frezata poate o frezati si pe a lui buta?sa o faceti putin mai deasa…iar coada mai aranjata…dreapta si uniforma…dati-i senzatia ca e par adevarat….pupilele sunt ovalice rasturnate….ar trebui ochii mai blinzi,ageri….fundul putin mai rotund…iar picioarele?! parca-s pulpe de gaina….asa stralucesc….mi-a facut pofta de plastelina XD e bine pentru amatori….pentru mine nu…..
e superb calutu n-am ce zice dar sincer daca ni avea modelul ala pe el era mult mai frumos